take your time

January 24, 2010

ideal de casa

imi imaginez ca deschid usa si intru intr-un living spatios. atat de spatios incat stau pernele aruncate in stanga si-n dreapta pe jos, fara sa te incurci de ele si fara sa le calci in picioare.
si pare ca aripa de vest a bibliotecii centrale universitare s-ar fi mutat in livingul asta si totusi ar mai putea incapea pana si cele 1001 de carti de citit intr-o viata. poate si intreaga colectie de la cotidianul. si tot ar mai ramane loc pentru niste fotografii traznite si niste papusele de la carturesti.
si cum spuneam, intru, fac cativa pasi si imi vine sa ma arunc pe una din pernele moi si colorate. doar ca se aude o voce de inger care zice: anusca, fa-mi si mie o cana cu ceai, te rog. e mama care croseteaza, concentrata, intr-un colt de living, pe un fotoliu mare, alb, cu flori. imi face o brosa imensa si frumoasa. ca doar stie ca imi plac. ma duc sa ii fac ceaiul. casa miroase a betigase parfumate, afara ninge, dar ceaiul e cald. ii duc ditamai cana ca sa ii ajunga pana termina brosa.
tu nu vrei ceai? ma intreaba.
ah, nu. doar stie ca nu imi place. dar mereu incearca sa ma convinga.
ma duc spre biblioteca gigant si vreau sa iau o carte. cam greu sa scoti una mica dintr-o cazemata de carti. o rama foto cade si se sparge. s-a dus cu linistea.
mama se uita la mine, eu la ea.
isi continua capodopera.
daca e asa, las si eu cioburile acolo si ma asez, intr-un final, pe o perna moale si colorata.
deschid cartea, dau o pagina, doua, trei. ok. nu prea am chef.
ma uit la ea, asa calma si concentrata cum croseteaza.
in cadrul asta fantastic de ireal, parca nu pot sa las niste cioburi pe jos.
dar nici nu plec, ca poate n-o mai gasesc acolo.
ca asa e ea.
acum o vad.
acum nu o mai vad.
si inca mai vreau s-o vad.

1 comment:

maria said...

si maria plange ...
ce frumoasa esti anuta draga!